Titlul şi poza spun totul. Da, sunt fană Justin Bieber ( mai exact, belieber... belieber= believe + Bieber xD ) şi da, sunt mândră de asta. Înainte să vă opriţi din citit, gândindu-vă oare ce naiba vede blogger-iţa asta zănatică la acel "gay cu voce de fetiţă" , vă rog să îmi acordaţi atenţia pentru următoarele minute. Vreau să punctez câteva idei, ca să rămânem în relaţii prieteneşti...
NU sunt o fană nebună. Sunt doar o fană înfocată, dar nu sunt în stare să mă arunc de la etaj pentru el sau alte chestii îngrozitoare. Am tot dreptul să îi fiu fană, şi am şi toate motivele, dar aici nu intervin, deoarece fiecare are propriile gusturi şi preferinţe.
NU am de gând să îl ridic în slăvi. Este şi el un om ca toţi oamenii, şi se ştie că nobody's perfect. Multă lume crede că, pentru belieberi, Justin e un fel de... nu pot să îi spun nici idol, doar persoană pe care o urmărim orbeşte. Ei bine, nu e aşa. Ca şi belieber, am fost de mai multe ori furioasă pe Justin decât un hater obişnuit. :)
NU încerc să vă fac să deveniţi fani, deci citiţi fără grijă.
Cum am devenit belieber? Îmi place să cred că este o istorisire interesantă. Se făcea că e vară- o vară foarte călduroasă. La sora mea mai mică ( aici o numesc Britanny, că mă feresc să dau nume reale ) a venit o prietenă, pe care aici o numesc 1DFan, să doarmă la ea. Deşi sunt mai mici ca mine, îmi place să stau cu ele, să mă prostesc, să îmi amintesc de mine când eram mai mică. Aşa că am stat cu ele majoritatea timpului, şi am decis să dorm cu ele. Mişcare greşită: 1DFan e destul de violentă în somn. Deoarece nu puteam să pun geană pe geană ca tot omul la acea oră târzie, decid să mă mut, şi merg în altă cameră. Unde, deşi atmosfera e mai... liniştită, nu reuşesc să adorm. În principiu, îmi place să mă gândesc la poveşti de dragoste ca să adorm. În perioada aia, eram amorezată de Nick Jonas, dar surprise! nu la el m-am gândit. Mi-a venit ca din întâmplare, în minte, nimeni altul decât Justin Bieber. Îmi plăcea oarecum cum cântă, nothing more. Mi-am zis: "Mă gândesc la el, nu are ce să îmi facă." . De fapt, chiar mi-a făcut ceva... am devenit iremediabil in love. ;))
Şi de atunci sunt fană. Ei bine, o perioadă bună de timp am negat acest lucru până şi faţă de mine, dar acum ştiu că nu am motive să mă ascund. Sunt cât se poate de mândră că sunt fană Justin, indiferent ce zic ceilalţi.
Faptul că sunt belieber mi-a schimbat oarecum viaţa. Acum aproximativ doi ani, eram doar o fată care îşi schimba preferinţele precum vremea de aprilie. Nu glumesc, mi-au plăcut şi David Henrie şi Nick Jonas. Am crezut că voi "renunţa" şi la Justin foarte curând, aşa că nu am dat atenţie la ceea ce mai târziu am aflat că se numeşte "Bieber fever" . Dar, treptat, totul a devenit destul de serios. Am crescut odată cu Justin, amândoi ne-am maturizat în paralel, şi ne-am schimbat din multe puncte de vedere. Atunci când eram foarte down, ascultam muzica lui şi mă simţeam mai bine. Recunosc, din pricina lui am vărsat şi lacrimi, dar, vorba aia, "What doesn't kill you makes you stronger." . Dar el a fost parcă mereu alături de mine, încurajându-mă să mă ridic de fiecare dată când cineva mă dobora la pământ cu vorbe urâte şi insulte nepoliticoase. De fiecare dată când cineva râdea de visele mele nebuneşti, îmi ridicam privirea la chipul lui, şi îmi spuneam: "El a reuşit să devină cântăreţ, şi eu voi reuşi să devin scriitoare." . Da, vreau să fiu scriitoare, dar asta e altă poveste.
El m-a învăţat să spun "Never say never!" , şi să cred ce spun. El a fost alături de mine, într-o conexiune cu mine, de care nici el nu era conştient, şi nici eu o anumită perioadă de timp. Dar acum o recunosc fără rezerve.
Ştiu că sunt şanse să nu îl întâlnesc niciodată, dar nu mă plâng. Totuşi, îmi doresc să reuşesc să îi spun personal cât de mult înseamnă pentru mine, şi cât de multă încredere mi-a dat de-a lungul timpului. Să fii belieber nu e o dovadă de fiţe, şi nici o obsesie: este deja un stil de a vedea lucrurile, şi de a le lua cum îţi apar înaintea ochilor. Apoi, entuziasmul puternic şi, mă rog, reacţiile tipice "Bieber fever" constituie partea a doua.
Nu înţeleg de ce unii îl urăsc. Okay, nimeni nu este obligat să îl aprecieze la nivelul de belieber. Nimeni nu este nevoit să îi asculte muzica, şi să îi şi placă. Nimeni nu este presat să îl placă, practic. Dar este musai să fie respectat. Consider că oricine ajunge la un asemenea nivel de succes global merită respect şi, în principiu, oricine face ceva cu viaţa lui, şi luptă pentru visele sale.
Justin nu a avut o viaţă uşoară, şi nu a primit totul pe tavă. Părinţii lui au divorţat când el era foarte mic, iar el a rămas în grija mamei sale. Ambii lui părinţi au fost dependenţi de droguri, iar mama sa a încercat să se sinucidă la 17 ani. Un an mai târziu, Justin s-a născut. El a trăit o viaţă destul de modestă, mama sa a avut două job-uri, şi lucra ca femeie de serviciu ca să întreţină familia. La doar 11-12 ani, cânta pe străzi singur, cu chitara în braţe, ca să strângă bani. Chiar şi când a devenit faimos, a rămas modest. Donează bani pentru diverse acţiuni de caritate, şi doreşte să îi ajute şi pe copiii săraci din România. Şi faptul că unii hateri sunt răi cu el şi cu fanii lui îl doare foarte tare. Este un suflet sensibil, şi nu spun asta pentru că aşa scrie în reviste, ci spun din ce am observat.
Aşa că, vă rog frumos, hateri... lăsaţi ura. Nu se cade să ne urâm între noi. Rupeţi-vă din timpul vostru câteva minute, daţi search pe YouTube unei piese a lui, ascultaţi versurile cu atenţie, şi apoi hotărâţi-vă dacă merită să îl urâţi sau nu.
XoXo,
Tanya Amy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu