Prefer să nu îmi numesc propriu-zis problema, şi să nu credeţi că mă voi plânge că cine-ştie-ce băiat inabordabil mi-a frânt inima, deoarece nu e aşa. Vreau doar să vă întreb...
... aţi simţit vreodată că ţineţi degeaba la o persoană, care nu oferă nimic înapoi?
... v-aţi simţit vreodată trădaţi, dezamăgiţi de o persoană la care nu vă aşteptaţi la asemenea lucruri?
... aţi dorit vreodată binele unei persoane, care se arunca în treburi necunoscute, fără să ştie ce este, de fapt, real?
... v-aţi dorit vreodată să plângeţi, să scăpaţi de tensiunea lăuntrică?
... dar, totodată, simţiţi că ceea ce faceţi nu e corect, că ar trebui să acceptaţi o situaţie pe care, de fapt, nu vreţi să o acceptaţi?
Chestia asta îmi aminteşte de o fază din "Harry Potter şi Ordinul Phoenix" : înainte de vacanţa de Crăciun, Harry organizează ultima întâlnire a Ordinului Phoenix, la sfârşitul căreia se sărută cu Cho Chang... mai târziu, vorbeşte despre moment cu prietenii săi, Ron şi Hermione, în camera de zi a Cercetaşilor. Hermione le explică băieţilor ce simte Cho, cu privire la Harry şi la moartea lui Cedric Diggory. Şi atunci spune Ron: "Un om normal nu poate să simtă toate astea fără să explodeze." ... Ei bine, aşa mă simt şi eu acum. Că simt prea multe... Mda, cam aşa o fi.
Cam aşa mă simt eu acum... cum are Taylor o slăbiciune pentru Drew, am şi eu pentru... eh, lasă, îi zic aici Kidrauhl... belieberii ştiu de ce. ;)
Şi... BAM!
Mama mi-a pus faza mea preferată de la ultima semifinală de la "Românii Au Talent" ... în care Smiley, în spiritul mult-iubitului Maramureş, strigă aşa: "Pavele, mânca-te-ar boala... Ce-ai cătat la Mărioara?!" =)) Şi aşa m-am binedispus! A fost uşor, ştiu, nu?
Gata cu broken hearts, cel puţin pentru moment.
XoXo,
Tanya Amy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu